Dacă ești în căutare de idei pentru o vacanță activă în munții Dolomiți din Italia, ai ajuns unde trebuie. Itinerariul de mai jos este testat de noi și e un
Aș putea spune despre toate vacanțele mele că au fost de vis, dar Dolomiții ocupă un loc special în sufletul meu. Hai să vă explic de ce. Vacanța visurilor mele
În ultima vreme mi-am dat seama că am multe convingeri limitative. Adică aveam impresia că nu sunt un șofer bun, că nu știu să gătesc, că sunt o persoană sedentară.
tocmai m-am întors din drumeția de pe Dara și Hârtopul Darei, ultimele dintre cele 14 cele mai înalte vârfuri din România și simt nevoia să marchez momentul. prea frumos este
Am intrat în săptămâna maratonului, poate cea mai frumoasă: carboloading & chill. Premiul pe care mi-l doresc cel mai și cel mai tare? Să termin cursa cu bine, să nu
Dacă la început aveam impresia că mi-am ales un hobby care ”nu costă” -alergarea – mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar așa. Echipamentul sportiv, înscrierea la diverse competiții,
Se pare că articolul precedent despre cel mai iubit dintre pisoi a fost bine indexat de Google, căci am tot primit de-a lungul timpului mesaje și întrebări despre această rasă
Ultima vacanță în afara țării din 2022 a fost în Italia, o săptămână în vizită la niște prieteni. Când am cumpărat biletele de avion am ales o perioadă lungă, să
Dacă ar fi să plec din București, singurul lucru care mi-ar lipsi cu adevărat este comunitatea de alergare 321sport. De mai bine de doi ani alerg #înfiecaremarți cu noii mei
Giali Beach este o insula neamenajata, la care te chinui putin sa ajungi pe uscat, dar care merita tot efortul. Este plaja pentru care m-aș întoarce în Corfu.
Scrise Elena după ce toată vacanța a lucrat la propriile rezoluții pentru 2022 și a făcut liste peste liste. Totul a culminat desigur cu un atac de panică și cu